Informații curs

Esenţa analizei tensiunilor prin elemente finite o constituie înlocuirea corpului deformabil, respectiv a continuumului real printr-un sistem structural articulat ale cãrei subregiuni sunt numite elemente finite şi care, de fapt, sunt pãrţi componente ale acelui corp. Se poate deci vorbi de o structurã de elemente finite ce substituie structura realã.

Un element este deci o regiune bine definitã a corpului, dar nu numai atât, este necesar ca proprietãţile elementului sã fie în mod adecvat formulate astfel încât acesta sã aibã o funcţionalitate dependentã de restricţiile impuse prin comportamentul întregului din care face parte. Formularea corectã a acestor proprietãţi se face prin intermediul metodelor matriceale.

Formularea poprietãţilor elementelor finite, ca parte a unui întreg, constituie punctul de plecare în rezolvarea problemei şi se bazeazã pe cunoaşterea precisã a caracteristicilor geometrice şi mecanice a fiecãrui element în parte, cât şi pe evaluarea, tot prin calcul separat pentru fiecare element, a forţelor nodale (forţe şi cupluri). În componenţa forţelor nodale intrã douã tipuri de forţe: forţe concentrate preluate de cãtre noduri şi transmise elementului , şi forţe transmise în noduri de cãtre elementul însuşi. Acestea din urmã sunt cauzate de sarcinile distribuite de-a lungul elementului şi de solicitãrile datorate temperaturii, inexactitãţilor de montaj, etc. Pe scurt, forţele nodale se exprimã fie direct prin componentele lor, fie indirect, prin intermediul deplasãrilor nodale, (sãgeţi şi rotiri ).